Laguna Caorle și ale sale casoni / Natură și tradiții

Refugiu dintr-o altă lume pentru sălbăticie și tradiții

Caorle nu este printre locurile preferate ale vizitatorilor doar din cauza plajelor sale. Distracția turistică principală este completată de oportunități unice care pot transforma șederea pe malul adriatic într-o experiență memorabilă.

Laguna din Caorle reprezintă un paradis pentru sălbăticie și tradiții. Neatinsă și neîmblânzită, Laguna di Caorle pare a fi o lume complet diferită, în ciuda apropierii sale de stațiune. Este exemplul perfect de turism sustenabil: continuă să înflorească pe baza singularității ei, fără a compromite dezvoltarea turistică (altfel, și-ar fi pierdut farmecul).

Laguna di Caorle

Laguna di Caorle este un ecosistem unic, constând din forme de relief specifice, pâraie și canale șerpuitoare, vegetație și specii de animale. Trebuie să te apropii cu respect de acest sanctuar, unul dintre locurile cu valoare de mediu deosebită pentru coasta Adriaticii.

Platoul este extraordinar de frumos, și nu este de mirare că însuși Hemingway s-a îndrăgostit de el, găsind aici inspirația pentru a-și scrie unele dintre operele sale. Poți profita de ocazie și te boți bucura de unele itinerarii deschise publicului de Parco Lagunare, organizația responsabilă cu administrarea lagunei.

Casoni

Tradițiile sunt o parte importantă din viața lagunei din Caorle. Nimic extravagant aici; dimpotrivă: laguna este presărată cu iconicele casoni, tradiționalele case pescărești care au oferit adăpost oamenilor locului încă din timpuri străvechi.

Laguna a fost, de fapt, prima zonă locuită din Caorle, înainte de dezvoltarea sa spre vest. Oamenii se retrăgeau aici pentru a se adăposti de invazii, dar și pentru că laguna le-a permis să construiască o comunitate și să găsească mâncare să pună pe masă.

Aceste cabane simple din lemn și trestie împânzesc zona, din loc în loc, izolate astfel încât să nu deranjeze bunul mers al naturii. Așadar, se amestecă perfect în peisaj, evocând zilele trecute ale civilizației rurale care a existat în zonă.

Casoni, cu arhitectura lor frapantă și totuși simplă , sunt funcționale și în ziua de azi. Turiștii vin aici nu doar pentru a le admira și a le face poze, ci și pentru a interacționa cu tradițiile.

Astfel, poți, în diverse ocazii, să găsești loc de cazare aici și să guști câteva dintre specialitățile pe bază de pește ale lagunei. Se pare că există o unanimitate în opinii: specialitățile pescărești de aici sunt de neegalat, nici un șef bucătar neputând copia aroma preparatelor din lagună.

Dar pentru a aprecia cu adevărat experiența gastronomică din Laguna di Caorle, trebuie să fii deschis la nou: dacă preferi un restaurant cu feluri culinare obișnuite, trebuie să te gândești de două ori înainte de a încerca adevărata mâncare tradițională din Caorle.

Itinerarii în Laguna di Caorle

Plimbările cu barca sau tururile cu bicicleta sunt printre preferatele turiștilor. Sunt mai multe asociații care permit turiștilor să descopere Laguna di Caorle în totalitate, în timp ce atenționează asupra necesității de a nu deranja locul din cauza valorii lui de mediu.

Verifică informațiile de mai jos pentru a afla orele de vizitare, prețurile și multe alte informații utile:

Nume:
Associazione per la Laguna di Caorle e Bibione
Email:
[email protected]
Website:
www.parcolagunare.it

Obiective turistice în Caorle

Caorle in Fiore

Numit și Fiesta dei Fiori, Caorle in Fiore flatează orașul cu aromele copleșitoare ale florilor de vară. În fiecare mai, pentru horticultori pasionați

Detalii

Catedrala Sfântul Ștefan

Catedrala Sfântul Ștefan din Caorle domină centrul istoric al orașului. Robusta sa clopotniță înaltă este unică în lume.

Detalii

Pra' delle Torri Holiday Centre & Golf

Pra' delle Torri Holiday Centre & Golf îți dă ocazia de a petrecere o vacanță activă pe coasta adriatică. Soluție preferată de pasionații de golf.

Detalii

Caorle