Caorle Turism - Cazare si rezervari hoteluri atractii si plaje

Situat convenabil de aproape de Veneţia – un major focar Caorleturistic al Italiei – Caorle este o alternativă extrem de atrăgătoare pentru turiştii în căutare de vacanţe italiene, dar fără agitaţia caracteristică acestora. Oricum, turiştii ar trebui să ţină minte că lunile de vârf ale sezonului atrag fluxuri imense de vizitatori în Caorle, ceea ce, pe de altă parte, este un semn al popularităţii crescânde a acestei staţiuni maritime. Plajele din Caorle sunt cele care fac din staţiune un loc ce merită a fi vizitat, deşi există câteva elemente care nu doar fac din Caorle o staţiune unică printre omoloagele sale, ci aduc şi o tuşă de pitoresc acestui oraş. Structura lagunară a Caorle şi aşa-numitele "casoni" (casele tradiţionale ale pescarilor) sunt doar două particularităţi de acest fel.

Caorle - Scurta istorie

Caorle a devenit abia de curând o destinaţie turistică populară în întreaga lume, istoria acestui oraş fiind jalonată de supunerea sa faţă deVeneţia. Nu există multe repere care să amintească celor noi veniţi de istoria locului, deşi Catedrala St. Ştefan (cattedrale di Santo Stefano) şi Biserica Fecioarei Îngerului (Santuario della Madonna dell’Angelo) se afirmă, într-adevăr, ca mărci ale prezenţei rezonabil de semnificative a oraşului în viaţa politică şi religioasă a Italiei. Ceea ce este esenţial este că identitatea actuală a oraşului Caorle este conturată de profilul turistic al oraşului, singurul element care mai aminteşte de trecutul său în genere calm referindu-se la pescarii săi – şi la ale lor casoni – care de fapt chiar valorizează această activitate tradiţională tipică oraşului Caorle şi o împachetează cât se poate de atrăgător pentru a-şi face drum către viitor vânzând felul lor de viaţă cu titlul de marcă a oraşului.

Cazare la Caorle

Soluţiile de cazare sunt date de o gamă de stabilimente destul de diversă. Caorle este dotat atât cu hoteluri de patru stele, cât şi cu campinguri – pentru a cita extremele în termeni de condiţii de confort şi de buget – şi cu tot ceea ce se află între aceste două alternative. Astfel, mai bine de 200 de hoteluri şi 9 campinguri se asociază, alături de apartamentele de închiriat, într-o infrastructură turistică ce întâmpină vizitatorii în căutare de momente memorabile pe malul Mării Adriatice.

Gastronomie italiana la Caorle

Caorle nu are o identitate gastronomică în adevăratul sens al cuvântului, deşi excelează în ispitirea vizitatorilor cu feluri de mâncare spectaculoase pe bază de peşte şi cu specialităţi ale căror principale ingrediente se referă la fructele de mare. Dar şi deliciile culinare de origine italiană sunt expuse la fiecare dintre locurile unde se poate lua masa în Caorle. Restaurantele ce servesc pizza şi paste merită vizitate, având în vedere că sunt cel mai aproape de ideea de simbol al Italiei gastronomice. Vinurile sunt mult preţuite în Caorle, iar turiştilor li se recomandă să deguste cel puţin o parte din generoasa ofertă enologică de vinuri Italiene odată ce ajung în Caorle.

Atracţii turistice Caorle

Centrul istoric din Caorle nu este atât de vast şi atât de abundent în repere încât să ţină turiştii ocupaţi cât e ziua de lungă. Oricum, principalele elemente de interes se referă la Catedrala St. Ştefan (cattedrale di Santo Stefano) şi la Biserica Fecioarei Îngerului (Santuario della Madonna dell’Angelo), două stabilimente religioase cu valoare intrinsecă de netăgăduit. Şi muzeul ce ţine de catedrală, anume, Muzeul Caorle (Il Museo del Duomo di Caorle) merită vizitat. Ceea ce este esenţial se referă la faptul că plajele oraşului sunt cele ce ţin Caorle în viaţă din punct de vedere turistic, şi nu este o exagerare să spunem că întinderile de nisip din Caorle dau, într-adevăr, una dintre cele mai de top plaje din Italia, sporind cotarea turistică atât a staţiunii ca atare, cât şi a întregii provincii Veneto.

Plaje si Parcuri acvatice Caorle

Plajele din Caorle sunt bine echipate în vederea încurajării multor activităţi şi pentru a face statul la soare cât mai confortabil şi mai plăcut posibil. Cu toate acestea, se poate ca turiştii să vrea să îşi diversifice sejurul în Caorle, motiv pentru care staţiunea face disponibilă o serie de alte oportunităţi de petrecere a timpului. Acestea se referă la uimitorul parc acvatic Aquafolie, la Lunapark, la excursiile în zona Falconera din Caorle – şi care este, într-adevăr, un loc încântător ce merită descoperit de vreme ce principalul său element de interes se referă la aşa-numita Isola dei Casoni – la excursii (cel mai recomandabil, cu barca) spre Veneţia, Lido di Jesolo, Eraclea, Duna Verde sau, de ce nu, Bibione. Şi mersul cu bicicleta este o cale plăcută de descoperire a împrejurimilor oraşului Caorle, în vreme ce oportunităţile de scuba diving ispitesc turiştii mai aventuroşi. Apropiatul Golf Pra’delle Torri complineşte oportunităţile de petrecere a timpului în Caorle. Iar cât explorează centrul oraşului în timpul nopţii, turiştii pot da de diverse locuri de petrecere a vieţii de noapte, deşi Caorle nu excelează cu privire la acest aspect.

Hoteluri în Caorle

Hotel
Montecarlo

Montecarlo

La 300 de metri de centrul istoric al orașului Caorle, cochetul Montecarlo are priveliște la mare, chiar din spatele plajei sale private. Excelent iluminat noaptea, astfel încât…

Detalii

Hotel
Maxim

Maxim

Aproape de plajă (la aproximativ 150 de metri) și de centrul istoric al orașului Caorle, Hotel Maxim te invită să-i explorezi facilitățile, cu o arhitectură atrăgătoare plină…

Detalii

Hotel
Excelsior

Excelsior

Un hotel impozant pe malul mării în Caorle, Excelsior face disponibile nu mai puțin de 56 de camere și o serie de dotări care îți pot transforma sejurul pe coasta adriatică…

Detalii

Hotel
Savoy

Savoy

Hotelul Savoy este un elegant hotel de 3 stele situat în Caorle, direct pe plaja, aproape de zona comerciala unde se găsesc numeroase magazine, baruri și restaurante. Principalele…

Detalii

Hotel
Regina

Regina

La doar 80 de metri de propria sa plajă privată și aproape de toate oportunitățile de distracție și de a face sport din Caorle, Regina îți pune la dispoziție un serviciu…

Detalii

Hotel
Caorle

Caorle

Confortabilul și familiarul Hotel Caorle este situat în apropierea portului pescăresc și a plajei, oferind oaspeților săi avantajul proximității față de atracțiile importante…

Detalii

Hotel
Da Mario

Da Mario

Nu este cel mai amplă soluție de cazare din oraș – de fapt, chiar dimpotrivă, făcând disponibile nu mai mult de 26 de camere – însă este unul dintre cele mai bune hoteluri…

Detalii

Hotel
Bellevue

Bellevue

Așa cum evocă propriul său nume, Hotel Bellevue își bucură oaspeții cu beneficiul unei splendide priveliști a mării. Situat la circa 50 de metri de plaja ca atare, domină…

Detalii

Residence în Caorle


Hemingway

Hemingway

Detalii


Gioia

Gioia

Detalii


Florida

Florida

Detalii

Obiective turistice în Caorle

Tururi cu barca în Caorle și în vecinătate

Tururile cu barca în Caorle și în localitățile din vecinătate îți completează sejurul pe coasta adriatică. Experiență deplină a mării și lagunei.

Detalii

Aquafolie

Distracție absolută pentru copii în Caorle: Aquafolie e un bonus de vacanță perfect pentru cei mici. Deschis din mai până în septembrie.

Detalii

Biserica Binecuvântatei Fecioare a Îngerului

Descoperă legendele care aureolează Biserica binecuvântatei Fecioare a Îngerului vizitând micul locaș de cult din Caorle, situat pe malul mării.

Detalii

Scogliera Viva

Scogliera Viva: participă la cel mai uimitor și mai creativ eveniment din Caorle pentru a vedea cum faleza prinde viață în mâinile artiștilor.

Detalii